Serviciul Umanitar pentru Penitenciare ofera persoanelor private de libertate urmatoarele tipuri de consiliere:
- consiliere pastorală - realizată de pastori crestini şi care oferă sprijin, consiliere din perspectivă religioasă;
- consiliere psihologică - este realizată de psiholog, în scopul optimizării personale, autocunoaşterii şi dezvoltării personale. Consilierea psihologică are ca scop ajutarea clientului să funcţioneze mai eficient în viaţă şi să aibă relaţii pozitive cu cei din jur;
- consiliere educaţională - realizată de cadre didactice în orele de consiliere şi orientare, are ca obiective dezvoltarea personală, promovarea sănătăţii şi a stării de bine, prevenţia unor comportamente care pot afecta sănătatea (consum de alcool, tutun, droguri, prevenire HIV / SIDA etc.);
- consiliere vocaţională - realizată de cadre didactice, psihologi, constă în dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei precum si a implicarii in programele de recalificare profesinala oferite de SUP;
- consiliere privind dezvoltarea personală - urmăreşte formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă, cu scopul atingerii stării de bine.
- consiliere suportivă - reprezintă oferirea unui suport emoţional, în perioadele în care persoana se confruntă cu probleme de natură emoţională de intensitate relativ redusă (stări de depresie sau anxietate uşoare, neîncredere în sine etc.);
- consiliere de criză - realizată de psiholog, medic psihiatru, eventual asistent social (de multe ori in echipa cu personalul specializat al unitatii penitenciare) - constă în asistarea psihologică a persoanelor care se află în situaţii de criză.
In lucrarea sa cu clientul, consilierul SUP respecta normele deontologice specifice activitatii desfasurate. Una dintre acestea subliniaza relatia ideala dintre client (persoana consiliata) si consilier:
"Clientul trebuie să fie tratat aşa cum consilierul ar dori să fie tratat el însuşi,
cu respect, blândeţe, onestitate şi atitudine de acceptare."


