Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (SUP) are o colaborare de 15 ani cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), fosta Direcţie Generală a Penitenciarelor, (DGP) din România, concretizată în programe şi activităţi concrete în scopul educării şi reintegrării sociale a persoanelor aflate (eliberate) în (din) detenţie.
Protocolurile încheiate la nivel naţional şi la nivel de penitenciar, au facilitat stabilirea unor relaţii de durată între conducerile ANP şi SUP,precum şi între responsabilii de filiale şi conducerile penitenciarelor, în funcţie de nevoile concrete ale persoanelor deţinute şi ale sistemului penitenciar local.

În conformitate cu normele şi legile în vigoare, asociaţia noastră desfăşoară activităţi cu caracter umanitar, de consiliere şi asistenţă socială şi de educaţie spirituală, moral-civică şi de sănătate, cu un număr considerabil de grupe de persoane aflate în detenţie, atât la bărbaţi, cât şi la femei şi minori, pentru cei cu pedepse uşoare, dar şi pentru cei cu pedepse mari sau cei închişi pe viaţă.
Pe măsură ce timpul a trecut, colaborarea a devenit mai activă şi mai strânsă, datorită rezultatelor pozitive obţinute de SUP în lucrarea intra- şi extra-penitenciară, astfel încât acum activăm constant în toate cele 44 instituţii penitenciare din România, prin şase filiale zonale (Banat, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania de nord şi Transilvania de sud), cu cca. 1000 angajaţi, colaboratori şi voluntari.
Lărgirea sferei de activitate a asociaţiei noastre către domeniul asistării sociale a persoanelor deţinute şi familiilor acestora, precum şi implicarea noastră în programe de prevenţie a comportamentelor deviante şi delincvente şi reintegrarea socială a celor eliberaţi, au constituit alte elemente care au întărit credibilitatea asociaţiei noastre în acest domeniu.

Cu siguranţă că au existat şi vor exista prejudecăţi la nivelul societăţii în ceea ce priveşte situaţia persoanelor cu trecut delincvenţional, de asemenea că există opinii ale multor dintre cei închişi sau eliberaţi, potrivit cărora societatea, prin instituţiile sale, nu face destul pentru cei aflaţi în astfel de situaţii deosebite.

Considerăm că este foarte importantă schimbarea acestei percepţii, de ambele părţi, evitând astfel această „luptă surdă", care nu face decât să menţină sau, mai rău, să accentueze prăpastia dintre comunitate şi cei care încearcă să se reintegreze după ispăşirea unor pedepse cu închisoarea.
Ca orice altă organizaţie implicată în activităţi din domeniul sociouman, ne-au confruntat şi ne confruntăm cu astfel de situaţii legate de prejudecăţi, sau cu altele ce ţin de activităţile noastre concrete, dar am reuşit să le rezolvăm în mod amiabil, prin discuţiile purtate cu conducerea ANP şi conducerile penitenciarelor.
Putem afirma chiar că aceste neconcordanţe apărute ne-au ajutat să ne cunoaştem mai bine ca instituţii şi ca specialişti implicaţi în activitatea de educare şi reintegrare socială, astfel încât, prin întâlnirile avute să ne putem îmbunătăţi calitatea programelor.

ANP a reprezentat pentru asociaţia noastră -şi credem că şi pentru altele - un partener deschis, interesat şi dispus la colaborare şi suport. Chiar dacă pe parcursul perioadei de 15 ani au intervenit schimbări în conducerile celor două instituţii, sau schimbări normative, cadrul informal creat prin relaţiile noastre a permis ca activităţile să se desfăşoare normal.

În acest domeniu al educaţiei şi reintegrări sociale a persoanelor aflate în detenţie se remarcă trei „actori" primordiali: 1. cei aflaţi în detenţie; 2. sistemul penitenciar - ca reprezentant al statului; 3. organizaţiile neguvernamentale - ca reprezentante ale comunităţii.

Obiectivitatea asupra situaţiei este cu atât mai mare cu cât avem opinii din cele trei grupe implicate direct, dar, neapărat, judecând după repere (norme) clare, obiective, concise.
Declaraţia drepturilor omului, Constituţia României, Dreptul românesc civil şi penal, Legea 275 privind drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în detenţie, Regulamentul de asistare religioasă în penitenciare, Legea privind libertatea de conştiinţă, legea privind sistemul naţional de asistenţă socială, politicile sociale din România etc., pot constitui astfel de repere.     
Activităţile de informare corectă şi de educaţie la nivelul societăţii, mediatizarea nu numai a exemplelor negative, ci şi a celor pozitive (care sunt numeroase) privind recuperarea pentru familii, loc de muncă şi societate a acestor oameni, sprijinul lor dezinteresat pentru reintegrare, înlăturarea prejudecăţilor şi un control social cu adevărat eficient şi eficace, vor asigura stabilitatea noastră ca membri ai societăţii româneşti şi ca societate în general.