Istoricul Asociației Serviciului Umanitar pentru Penitenciare

Suntem în anii 1991. Într-o familie simplă, din zona muntoasă a Braşovului, tragedia lovește. În urma unui atac de cord la doar 41 de ani, soțul moare. Soția, Elena, rămâne învăluită în confuzie totală şi multă nesiguranţă cu privire la viitor. Povestea ei este uimitoare, dar adevărată. Cum putea Elena să facă faţă viitorului fără un soţ care să aibă grijă de ea? Era foarte tristă...

Gândind Imposibilul!

Fiind creștină, Elena se gândea însă la iubirea ei pentru Hristos. Gândindu-se cum ar putea fi de ajutor unor persoane în nevoie, la fel ca ea, mintea i-a fost atrasă de oamenii deţinuţi la o închisoare din apropiere. În acel timp existau două lucruri de care lumea se temea: poliţia și închisorile. Oamenii deseori dispăreau în închisori, fără a mai apărea vreodată. Dar Elena nu s-a gândit la acest lucru.

Era în primăvara anului 1992. Ea a îndrăznit să se ducă acolo unde altora le era frică să se aventureze: la porţile închisorii. Bătând la uşa mare de oţel, a fost întâmpinată de un gardian care, uitându-se printr-o mică deschizătură din uşă, a întrebat-o ce dorea.

„Vreau să intru şi să vorbesc deținuților ce trăiesc fără speranță!", a spus ea.

Răzând, gardianul a răspuns: „Pleacă de aici! Nu poţi să intri aici şi să faci aşa ceva!”

Elena a revenit a doua zi, când s-a confruntat cu acelaşi dispreţ. Dar ea nu a renunţat. A continuat să persevereze. S-a urcat într-un autobuz şi a plecat la Bucureşti, capitala ţării. Chiar dacă nu mai fusese niciodată în metropolă, a reuşit să găsească locul unde se afla Ministerul de Justiţie. A fost întâmpinată de ofiţerii de securitate care au întrebat-o ce dorea. Când le-a spus motivul pentru care dorea să-l vadă pe Directorul General al Penitenciarelor, aceștia au râs...

A continuat să vină în fiecare zi la poarta Instituției. Într-o zi când Directorul a ajuns acolo şi a urcat scările, i-a întrebat pe paznici cine era femeia care arăta atât de tristă. Ei i-au spus că era probabil nebună şi i-au dezvăluit motivul pentru care ea dorea să stea de vorbă cu el. Spre uimirea lor, Directorul a dat ordin să-i fie acordată o audiență.

După discuție, cu o privire plină de compasiune, Directorul i-a spus: „Dacă reușești să formezi un grup și să vă organizați, făcând un plan al activității voastre, se poate!"

Revenind acasă, și-a strâns prietenii, a început să contacteze alte organizații nou înființate în România și în afara granițelor, și a pus astfel bazele unei activități ce, astăzi, la aproape 20 de ani de atunci, numără aproximativ 1000 voluntari (asistenți medicali, asistenți sociali, medici, etc).

În scurt timp, cu ajutorul primit ajutor din partea Laymen Ministries (USA), peste 480.000 broşuri şi cărţi au fost tipărite pentru penitenciare, printre care volume de prestigiu din domeniile social, educațional, moral-spiritual. Au fost tipărite peste 7.500.000 de studii biblice şi broşuri și au fost distribuite mii de Biblii.

Astăzi!

Astăzi SERVICIUL UMANITAR pentru PENITENCIARE activează în toate cele 44 de penitenciare din România, având semnat un Protocol de Colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor.

Vrei să te implici în această lucrare de reclădire a unor suflete ce odată au greșit?! Ia legatura cu cea mai apropiată filială SUP și întreabă despre programul de voluntariat (vezi sectiunea FILIALE SUP)